UN CHIP FĂRĂ CEARCĂNE este un roman despre cel mai cumplit coşmar al omenirii, adică rătăcirea departe de conştiinţă, în bezna luminată a unui ecran.
Un scriitor, cu certe trăsături psihopatice ca orice scriitor, caută amatori pentru a scrie împreună o carte memorabilă, în schimbul unui premiu în bani. Între autor și cititor se leagă o prietenie bazată pe încredere și, straniu, pe interese divergente. Capacitatea persuasivă a autorului schimbă rolurile pe parcurs.
Romanul este descrierea unei agonii treptate a omului într-o singurătate absolută.
Un chip fără cearcăne trebuie interzis celor care cred în tehnologie, dar sunt slabi de înger.
Fragment Un chip fără cearcăne
— Asta e şansa mea, a strigat după ei, dar ce vă interesează pe voi... La naiba, desigur. Tot trebuia să se întâmple cuiva, să mi se întâmple mie, dar şi ţie, şi lor, şi vouă. Mai devreme sau mai târziu, vi s-ar putea întâmpla, poate chiar acum copiii voştri, în seara asta, cad în capcană. Nu sunteţi la adăpost. Neah, neah, neah! Vi se poate întâmpla. Singura scăpare e să nu fii acolo, în locul acela. Asta presupune să renunţi la civilizaţie, să te întorci în epoca de piatră, în Evul Mediu, şi să fii neobosit ca să eviţi maşinăria. Ea te va urmări şi te va trăda. Vei fi cobaiul ei. Nu, să nu vă luaţi după mine, să nu-mi ascultaţi sfaturile. Nu sunt Savonarola şi nici maica Tereza. (fragment Un chip fără cearcăne)