Ford Madox Ford, autor aproape necunoscut în spaţiul literar românesc, uimeşte prin forţa prozei sale, dar şi prin profunzimea psihologică a personajelor, al căror registru emoţional cuprinde atât inocenţa imaculată, cât şi gelozia otrăvită.
Două cupluri aparent ideale se împrietenesc într-o staţiune din Europa. Edward reprezintă ofiţerul ideal, chipeş, generos şi blând. Leonora e o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, iar Florence e o tânără cultă şi plină de viaţă. Însă pojghiţa de respectabilitate, perfecţiune şi devotament ascunde o ţesătură primejdioasă şi fragilă de minciuni, adulter, pasiuni chinuitoare, disperare şi încrâncenare.
Pe măsură ce povestea soţilor Ashburnham şi a cuplului Dowell se desfăşoară în mintea cititorului, în urmă rămâne interogaţia amară a unuia dintre personaje: „Unde sunt toate fiinţele strălucitoare, fericite şi neprihănite din lumea asta? Unde-i fericirea?“
Ford Madox Ford (1837-1939) a fost un autor de romane, poet şi redactor britanic. Ford s-a implicat în propaganda britanică de război şi a lucrat pentru Biroul Propagandei de Război împreună cu alţi savanţi şi scriitori cunoscuţi ai vremii, printre care John Galshworthy. S-a înrolat în armată la 41 de ani şi a fost trimis să lupte în Franţa. Experienţele sale pe câmpul de luptă i-au inspirat tetralogia Parade’s End (Sfârşitul paradei, 1924-1928). Cea mai cunoscută operă a sa rămâne romanul The Good Soldier (Un soldat de nădejde, 1915), pe care prestigioasa revistă The Observer l-a inclus în lista celor o sută cele mai bune romane ale tuturor timpurilor.