Cum arata lumea pentru un sinucigas cocotat pe-un stilp? Mai mica, mai usor de inteles, mai plina de umor decit atunci cind te afli in mijlocul ei. Ce se intimpla intr-un teatru cind regizorii si actorii s-au saturat de lipsa de respect a spectatorilor? Raspunsul este destul de sumbru pentru cei din sala, insa spectacolul comic e asigurat. Si, in fine, care este legatura dintre elefantii roz, elefantii galbeni si oamenii cu care se intilnesc pe „terenuri” imaginare? E una care ne lasa dezbracati in public, ridicoli si totusi veseli, in tristetea noastra. Cele trei comedii cuprinse in volum deschid, cu mijloacele absurdului, trei perspective inedite, cuceritoare, asupra unei lumi care, chiar daca pare imposibila, e exact lumea noastra.
„Dintotdeauna m-am visat prozator. Si cam atit. Cindva, cu destui ani in urma, spre a exersa dialogurile in folosul cartilor mele de proza, am scris o piesa de teatru. A fost premiata in citeva rinduri, a fost pusa in scena, a avut un succes mai mare decit tot ce scrisesem pina atunci. Ceea ce nu mi-a dat totusi idei. Peste alti citiva ani, m-am inscris la Facultatea de Teatru, in primul rind pentru a-mi imbunatati modul de a construi relatii intre personaje si a reusi sa vizualizez mai bine spatiul intr-o naratiune, ceea ce m-ar fi ajutat, fireste, sa scriu mai bine proza. Am sfirsit prin a ma indragosti de teatru si a pune in scena spectacole. Dar nici macar asta nu mi-a dat ideile peste cap. De-o vreme insa, ma straduiesc sa scriu un nou roman. In locul lui, m-am trezit, habar n-am cum, scriind «sfirsit» la finalul acestui volum. Nu-s perfect lamurit nici acum, marturisesc, in privinta relatiei mele cu teatrul. Dar macar am intrat, in sfirsit, la idei.” (Lucian Dan Teodorovici)