Opera lui Urmuz a suscitat numeroase comentarii. De la Tudor Arghezi – care l-a debutat, pina la cel mai reticent si contestatar critic al sau, Alexandru George. De la Geo Bogza si Eugen Ionescu, Nicolae Balota cu a sa monografie si consemnarile in istoriile literaturii si ale avangardei – G. Calinescu, Ion Pop, Ion Rotaru, Ov. S. Crohmalniceanu, Marin Mincu –, pina la articole comemorative sau pagini anonime pe internet. Toate acestea au trecut prin filtrul critic al exegetului Constantin Cublesan. Adunate in volumul Urmuz in constiinta criticii ele sporesc, o data in plus, valoarea unei opere pline, inca, de mister, care a insumat in jur de 30 de pagini.
„Sinuciderea atit de… enigmatica, la sosea, cu un glont de pistolet tras in timpla, a grefierului de la Inalta Curte de Casatie din Bucuresti a fost taxata atunci, ca si mai tirziu, ca un fapt divers. Neobisnuita era insa intimplarea de a recunoaste in persoana acelui nefericit individ pe unul dintre scriitorii epocii, care semnase, de curind, cu pseudonimul Urmuz citeva texte girate de Tudor Arghezi, intr-o revista ce venea doar in tangenta cu literatura. Nu m-am putut impaca defel cu aceasta acceptare a absurditatii gestului de catre cei de atunci ca si de catre cei de dupa aceea. Un gest inexplicabil? Nimic pe lume nu este intimplator. Asa ca m-am incapatinat sa ma aplec cu mult mai multa staruinta asupra operei si vietii acestui scriitor, a carui opera distona atit de mult, radical cu modul traditional in care se scria atunci (si se scrie si azi). Am fost pasionat sa aflu cum ii descifreaza opera si viata exegetii contemporani lui si cei care l-au receptat post-mortem, pina in zilele noastre. In cele din urma, concluzia mi s-a deslusit in toata simplitatea si maretia adevarului faptei urmuziene. Si ea poate fi verificata de catre oricine e dispus sa aduca totul la un numitor comun…” (Constantin Cublesan)
„Este Urmuz un suprarealist autentic? (…) Suprarealistii din Romania il revendica sef de coloana. In orice caz, Urmuz este intr-adevar unul din premergatorii revoltei literare universale, unul din profetii dislocarii formelor sociale, ale gindirii si limbajului din lumea asta, care, astazi, sub ochii nostri, se dezagrega, absurda, ca si eroii autorului nostru.” (Eugen Ionescu)
„Citita din unghiul opozitiei fata de conventiile mostenite, literatura lui Urmuz apare, mai degraba, ca o „antiliteratura”, parodie si «comedie a limbajului». (…) Sub aparenta de normalitate cuminte a expresiei (fraza urmuziana e, gramatical vorbind, dintre cele mai corecte si mai slefuite), negatia se insinueaza treptat in asociatiile automate ce deregleaza sensul, realizate in virtutea unor contaminari sonore, de suprafata, dindu-se o larga utilizare tehnicii echivocului si mizindu-se pe inertia exprimarii pietrificate in formule stereotipe.” (Ion Pop)