Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea Fericitului Vladimir Ghika, la 16 mai a.c., Editura ARCB a publicat volumul Vladimir Ghika, un catolic ortodox (București 2014), sub coordonarea Claudiei Stan.
Volumul tipărit este încununarea unui proiect pe care Claudia Stan l-a inițiat pe blogul personal cu ocazia Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor (18-25 ianuarie 2014) și la care au participat personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi religioase, oferind – fiecare din unghiul său – câte un comentariu la celebra afirmaţie a Monseniorului Ghika: „Am devenit catolic ca să fiu un ortodox mai bun".
Însoţit de note explicative şi bibliografie, volumul cuprinde: „Cuvânt înainte" (Pr. Francisc UNGUREANU), „Scurtă biografie a Fericitului Vladimir Ghika, apostol al unităţii" (Iulia COJOCARIU), „Despre catolicism şi ortodoxie în cheie semantic-teologic-spirituală" (Francisca BĂLTĂCEANU), „Orthodoxis atque catholicae fidei cultor" (Pr. Eduard-William FĂRTAN), „Spiritele mari transcend istoria" (Pr. Iulian BUDĂU SJ), „Despre ecumenismul mărturisitorilor întru Hristos" (Marius VASILEANU), „Intriga unei experienţe existenţiale ieşite din comun" (PS Mihai FRĂŢILĂ), „Inima care a îngemănat Apusul şi Răsăritul" (Pr. Constantin-Valer NECULA), „A fi mai bun" (Pr. Cristian-Vladimir LANGA), „A păşi dincolo" (Andrei PĂTRÎNCĂ); Postfaţă: „«Vladimir Ghika, un catolic ortodox». De ce acest proiect?" (Claudia STAN).
„Dacă data de 31 august 2013 – se arată în Cuvântul înainte – prin beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, a însemnat începutul cultului public adus lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului martir Vladimir, data publicării acestor gânduri poate reprezenta începutul unui efort de studiu interconfesional al scrierilor acestei mari personalităţi. Obiectul analizei prezente este cât se poate de profetic şi providenţial ales, chemând în dialog persoane care aparţin canonic de diferite comunităţi religioase, cu convingeri pe care unii le pot numi diferite, alţii complementare."
Deşi în format mic, de buzunar (şi la un preţ corespunzător), volumul apare în condiţii grafice deosebite , fiind ilustrat cu desene originale ale Monseniorului Vladimir Ghika – unele publicate în premieră –, păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Claudia STAN (n. 1968), iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, este jurnalist catolic şi autor al volumelor: 9 argumente creştine împotriva «Codului lui Da Vinci» (2006) şi De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăzneţe (2010). Conceptul grafic aparţine Cristinei Grigore.
Cartea este disponibilă la Librăria Sf. Iosif.