Theodor Grigoriu este un privitor al arealului românesc, fapt consemnat în aproape toate muzicile sale, chiar şi atunci când orizontul limită este foarte departe. În acelaşi timp, Maestrul sondează istoria ca simbol al umanităţii, caută sensurile, cele foarte aproape de noi şi cele îndepărtate. Theodor Grigoriu a mărturisit întotdeauna o mare preţuire pentru drumurile în timp ale unor capodopere, drumuri ce ar putea fi continuate prin varii abordări aduse către timpul nostru. Un exemplu pentru o astfel de abordare, o ilustrare a unei idei inspiratoare şi a recurenţei sale variate în istoria muzicii este tema Anotimpurilor, prezentă şi în creaţia lui Theodor Grigoriu.
„Cuvântul cheie în opera de artă rămâne inspirația, cu toate ironiile noastre, ea ține de miracolul vieții și însoțește spiritele noastre cu vocație creatoare.” Iată un gând fundamental al compozitorului Theodor Grigoriu, care își filtrează ecoul în negura timpului…până la întâlnirea cu Antonio Vivaldi. Subiectul este adesea inspirator, fie pentru Oratoriul Anotimpurile de Haydn, miniaturile pianistice imaginate de Ceaikovski sau plutind pe cerul cețos către care ne conduce Astor Piazzola…
Revenim la mărturisirile lui Theodor Grigoriu: „mi-au trebuit mai multe decenii ca să mă consacru realizării acestui proiect și mi-au trebuit câțiva ani ca să-l duc la bun sfârșit în anul 1988…”. Compozitorul relatează, în continuare, istoria realizării și conținutul celor patru concerte, în scopul de a îndruma percepția muzicii: „Cele patru anotimpuri dau glas unor experiențe trăite, dar ele nu se doresc pagini autobiografice, ci consemnează cele mai puternice impresii gravate în memorie, stârnite de anotimpuri.”
(selecțiuni din prezentarea realizată de Prof. Univ. Dr. DHC Grigore Constantinescu)
Booklet bilingv (română/engleză) – prezentare de Prof. Univ. Dr. DHC Grigore Constantinescu. Traducere de Maria-Monica Bojin și Alistair Ian Blyth