Cred că înainte de a citi ceva scris de Teona Galgoțiu, am văzut filmele ei. De la început m-a fascinat această întrepătrundere de medii, care la Teona vine absolut natural, reușește să creeze un spațiu fluid între imagine și text. Citind acum volumul ei de debut, mi se pare că simt un teritoriu nou și straniu, ca o cameră cu jucării pe care le vezi așa, în ceață. Un pic de teroare, un pic de ludic, niște rime neliniștitoare, niciodată însă prea dramatic, niciodată prea jucăuș, totul și toate într-un echilibru fragil pentru că fetița nu mai e acolo să țină lucrurile sub control și ceva se întâmplă. – Elena Vlădăreanu
Amintiri friabile în decoruri delabrate, diorame suprarealiste ale socializării sastisite, acalmii post-sentiment, o lume (re)descompusă în posibilitățile sale teoretic-apatice, poemele Teonei Galgoțiu mențin distanțe și se apără de intensități. Sunt adăposturi pentru claustrofili, impulsuri rezolvate prin distanțe imaginare; e poezia ca auto-anesteziere ASMR, tânjind să știe, mai degrabă decât să simtă, că “nimic nu e mai salvator ca plăcerea abruptă”. Un debut remarcabil. – Rareș Moldovan
Wishful thinking, o vrajă pe care o poţi folosi o singură dată. Pentru ca odată acceptate să dispară: zona de impact a (auto)violenţei, dereglările şi visele nefaste, influenţele şi atracţiile imposibil de evitat, linia subţire şi aproape inocentă a răului. Să te uiţi înapoi, să dispară. – Andrei Dósa