Perpessicius - Carti noi. Cronici radiofonice 1929-1947 (Carte+CD)

Ediţie critică, note şi variante de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu
Studiu introductiv de Valeriu Râpeanu
Această apariţie monumentală în Colecţia „Biblioteca Radio” reprezintă restituirea integrală a operei de „oficiu critic” a lui Perpessicius, primul cronicar literar al Radioului: peste 700 de apariţii editoriale consemnate la microfon propun în premieră o panoramă vie a culturii scrise româneşti într-una din cele mai fertile perioade ale sale.

„În primii cincisprezece ani de existenţă ai Radiodifuziunii Române, Perpessicius a avut un rol esenţial pe tărâmul definirii trăsăturilor specifice ale cronicii literare la microfon. Ceea ce îl situează alături de N. Iorga, de numele căruia se leagă conferinţa culturală enciclopedică, de Emanoil Ciomac, rămas în mentalul colectiv cronicarul muzical radiofonic prin excelenţă, de Ion Marin Sadoveanu, cel ce aducea pe tărâmul cronicii dramatice pecetea unei erudiţii teatrale pe care istoria acestui tărâm nu o mai cunoscuse la noi, de Romulus Seişanu, comentatorul lucid şi subtil al evenimentelor externe din ce în ce mai învolburate şi mai neaşteptate, şi de Ion Simionescu, neobosit răspânditor al cunoştinţelor folositoare. Contribuţia fiecăruia din ei s-a caracterizat nu numai prin continuitatea pe anume perioade de timp, nu numai prin calitatea prestaţiei, ci prin faptul că emisiunile lor nu reprezentau doar lectura unui text scris, ci o creaţie intelectuală specifică celui mai modern mijloc de comunicare care îşi făcea simţită prezenţa în ţara noastră către sfârşitul celui de al treilea deceniu al secolului XX.

Volumul pe care Editura Casa Radio îl înfăţişează acum cititorului atestă plenar aceste credinţe neabătute ale lui Perpessicius în valorile fundamentale ale literaturii române: Eminescu, Creangă, Iorga, Sadoveanu, dar şi faptul că literatura română dintre cele două războaie mondiale a fost: «cea mai bună, mai variată şi mai originală literatură», aşa cum spunea chiar criticul. N-a aşteptat ca timpul să treacă ci a avut această convingere pe măsură ce cărţile apăreau, pe cele care reprezentau momente exponenţiale recomandându-le nu odată entuziast atenţiei ascultătorilor. Tocmai pentru a pune în evidenţă saltul calitativ pe care cartea respectivă îl înregistra nu numai în evoluţia scriitorului, ci şi a literaturii române. Calitatea esenţială a cronicilor radiofonice stă în faptul că eruditul, istoricul literar şi finul critic sunt una şi aceeaşi fiinţă, că necontenit prezentul se raportează la trecut prin succinte incursiuni tematice, fie că e vorba de literatura de război, muzica sau şcoala în literatura română, fie prin apropieri cu cărţile care îmbrăţişaseră tema şi tipologia respectivă în acea vreme. Erudiţia lui Perpessicius nu se etalează gratuit şi spectaculos, nu se desfăşoară cu intenţia de a epata ascultătorul, ci îşi face simţită prezenţa integrând cartea în evoluţia literaturii române şi situând-o în contextul spiritual naţional şi european. Printr-o suită de referinţe şi trimiteri, Perpessicius stabilea genul proxim şi diferenţa specifică a operei. Erudiţia – cea de care vorbea Nae Ionescu – reprezintă o componentă a sistemului valoric al lui Perpessicius evident în cronica literară de la Radio.”