Poetii (Carte+CD)

49 de poeme şi 12 tălmăciri din literature universală alese şi rostite de Lucian Blaga în 1960 şi 1954

Ediţie ilustrată de Constantin Popovici
Cu o prezentare de Dinu Flămând

Înregistrările realizate de Lucian Blaga în 1954 şi 1960 cuprind versuri din lirica blagiană şi universală. Asistăm la o adevărată sărbătoare a poeziei, deoarece Poeţii nu este doar titlul unui poem, ci şi locul unde îşi dau întâlnire câţiva dintre marii poeţi ai lumii: Poe, Esenin, Villon, Lorca ş.a. Pus alături de ei, poetul şi filosoful român îşi dă adevărata măsură a geniului creator. Traducerea şi interpretarea altor poeţi de către un poet sunt o dovadă a generozităţii şi a conştiinţei propriului talent. Nicio stridenţă, nicio notă falsă nu tulbură armonia din acest cerc ad-hoc al marilor poeţi dispăruţi.

Pentru prezenta ediţie, aparatul critic a fost considerabil revizuit. Antologia este prefațată de această dată de poetul şi eseistul Dinu Flămând.

„Există la Blaga o melancolie ce-şi refuză orice notă tragică excesivă. Poezia sa evită totdeauna tentaţia hybris-ului, nu ia în seamă posibilele sfâşieri şi rupturi, asimetrii, drame dizgrațioase sau alte prăbuşiri sub limita unei anumite demnități. Atingem aici un aspect esențial dar şi o dilemă ce persistă în cazul receptării de care are parte poezia lui Blaga, şi nu doar pentru generațiile mai noi, cele ale discursului desacralizat, care manifestă preferințe pentru un lexic trivial şi în general şi evită umanismul „elegant“ al unor teme universale în care identificăm perenitatea tradiției. Tristețea blagiană pare să se evapore precum acea saudade peste care a dat Blaga pe când se afla la «curțile» dorului lusitan, varianta oceanică a dorului nostru. Blaga este un poet grav, dar nu şi tragic, în înțelesul fixat de violența post-expresionistă. Se simte acest lucru şi din felul în care îşi recită poemele, se percepe această «distincție» uşor resemnată şi simpatic înțeleaptă, rezultând chiar din atitudinea filozofică în care el a intuit prezența poeziei. El înregistrează permanent, cu un fel de fatalism popular, grandoarea dar şi descompunerea lumii, el găseşte simboluri ascunse în viața elementelor şi particularizează ca nimeni altul teroarea timpului sau implacabila «trecere» a individului, prins în angrenajul transformărilor. Dar nici urmă de revoltă, ci doar soluții estetice: un fel de dezarmare a deznădejdii care devine frumusețe trăită cu toată ardența ei vitală.” (fragment din prefaţa lui Dinu Flămând, „Blaga în faţa vulcanului”)