Cartea de faţă se constituie într-un triplu document: este, pe de-o parte, o selecţie vastă din opera poetei Ileana Mălăncioiu, alături de vocea poetei de-a lungul a 28 de ani (cea mai nouă înregistrare a fost realizată pe data 7 august 2018, cu ocazia acestei apariţii). Pe de altă parte, carte este un obiect sonor şi grafic. Artistul Tudor Jebeleanu a creat ilustraţii pentru acest volum, desene apărute ca urmare a unui număr repetat de audiţii. Altfel spus, s-a petrecut un transfer, vocea a devenit desen.
Iată ce scrie criticul şi istoricul literar Eugen Negrici despre spiritul poeziei Ilenei Mălăncioiu: „Ceea ce impune în poezia Ilenei Mălăncioiu nu este forţa emoţiei – care oricum aparţine unui plan secund, noematic, şi riscă să fie sesizată numai din anumite unghiuri de receptare – ci forţa închipuirii. [...] Suntem convinşi că Ileana Mălăncioiu se numără printre puţinii poeţi români care au putut duce până la capăt un mare proiect spiritual. Reactualizând vechile credinţe ale lumii noastre ţărăneşti, ea a izbutit să plăsmuiască un regat al umbrelor şi al sufletelor neliniştite. Fiecare nou volum a fost încă un pas spre atingerea unei unice performanţe: crearea primei noastre mito-logii a morţii. Pentru această extraordinară tentativă de retrăire a unor experienţe similare cu acelea ale marilor asceţi vizionari ai Evului Mediu – producători de vedenii, Ileana Mălăncioiu se numără printre cei câţiva mari poeţi pe care i-au ivit vremurile întunecate şi tulburi ale Evului Mediu comunist.”
(Eugen Negrici, "Cuvânt-înainte. Prima noastră mitologie a morţii", fragment)