Neînțelesul, genialul, neadaptatul, superlativul Franz Kafka (1883-1924) s-a născut la Praga (pe atunci în Imperiul Austro-Ungar) într-o familie de evrei cehi, vorbitori de idiș și germană, ultima fiind și cea în care autorul avea să producă unele dintre cele mai importante scrieri literare ale secolului XX. Fluent și în cehă, a absolvit în 1906 Universitatea din Praga, cu titlul de doctor în Drept. În timpul studiilor l-a cunoscut pe Max Brod, care urma să devină cel mai bun prieten al său, precum și biograful său. Brod este cel care, în calitate de executor testamentar, nu i-a respectat dorința lui Kafka de a da foc tuturor însemnărilor sale, salvând astfel romanele, jurnalele și corespondența de la ceea ce ar fi fost o tragedie pentru literatura lumii. Nu la fel de norocoase au fost cam 90% din restul operelor sale, pe care autorul le-a distrus personal, dintr-o cronică lipsă de încredere în talentul său, în realitate extraordinar. 

O sursă majoră a angoaselor sale a fost relația cu tatăl său, figură autoritară, om realizat prin propriile forțe și caracterizat de trăsături de personalitate de multe ori opuse fiului său timid, pasionat de literatură până la obsesie și de prea puțin ajutor în afacerea familiei. Scrisoare către tata, epistolă niciodată ajunsă la destinatar, rămâne mărturie în acest sens. Principalele teme rămân însă izolarea și alienarea protagoniștilor săi în situații neverosimile pînă la absurdul denumit acum kafkian - în special cel birocratic. Răpus de tuberculoză la vârsta de patruzeci de ani dintre care pe ultimii șapte i-a petrecut mai mult în sanatorii, scriitorul nu a apucat să vadă sfârșitul tragic al celor trei surori mai mici ale sale, victime ale Holocaustului. Moștenirea sa culturală a trasat urme adânci în cultura europeană și nu numai, influențând generații de scriitori și filosofi.