O experiență unică și captivantă! O crimă cutremurătoare în care detectivul ești chiar tu! Analizează peste 20 de probe, elimină suspecții și găsește criminalul!
"O echipă de cercetători americani este chemată pentru a elucida fenomenele paranormale ale Pădurii Hoia-Baciu, cunoscute de sute de ani. Un festival rock ce nu a putut fi amânat perturbă cercetările și creează condițiile favorabile pentru o crimă perfectă. La scurt timp după mutarea taberei, profesorul Magnus Jefferson, un geniu al științei moderne, este ucis cu o lovitură de topor, chiar în inima pădurii. Amprentele pădurarului au fost găsite pe arma crimei, însă ucenicul profesorului nu este convins că acesta ar fi vinovatul și te roagă pe tine și pe echipa ta de detectivi să intervii în rezolvarea cazului. Cutia pe care o ții în mână conține toate dovezile ce trebuie puse cap la cap. Vei putea să rezolvi cazul la timp și să găsești adevăratul criminal?"
DURATA INVESTIGAȚIEI
Aventura noastră a fost creată pentru un joc de minim 45 de minute. Timpul poate varia în funcție de experiența jucătorilor, perspicacitate, vârsta și mărimea echipei.
VÂRSTĂ RECOMANDATĂ
Jocul este recomandat persoanelor peste 14 ani.
NUMĂR DE JUCĂTORI
Jocul poate fi jucat atât individual, cât și în grup. Dezvoltați-vă spiritul de echipă și abilitățile de comunicare împărtășind informații, analizând probele și eliminând suspecții!
PREGĂTIREA JOCULUI
Odată cu deschiderea cutiei, aventura poate începe! Citește scrisoarea introductivă și apuca-te de investigat! Orice mic detaliu poate fi util în rezolvarea cazului, așa că nu trece cu vederea nicio informație! De asemenea, un telefon mobil îți poate fi de folos pentru a obține informații acolo unde este nevoie!
MATERIALE INCLUSE
Cutia include peste 20 de materiale, precum plicuri, pliante și bonuri fiscale utile în rezolvarea cazului, dar și 3 probe de scoarță de copac.