Monopoly este un joc originar din Statele Unite, introdus pe piață de frații Parker. Numit și “Jocul de schimburi comerciale rapide cu proprietăți”, numele lui se inspiră din conceptul economic de monopol, adică dominația unei singure entități asupra unei piețe. Jucătorii își mută piesa reprezentativă pe o suprafață de joc, deplasându-se în funcție de numărul decis de zaruri, mărindu-și averile imobiliare prin achiziționare de case și hoteluri și încasând chirii de la adversarii săi, scopul final fiind de a-i împinge pe aceștia spre faliment.


