În poezia lui Emil Brumaru nu se manifestă o nebunie a realității, ci o nebunie a simțurilor; frenezia nu e a lumii, ci a celui care o percepe transfigurând-o, la comanda unei tensiuni care îi excită dramatic simțurile. Această tensiune este una cvasi-erotică sau erotică de-a dreptul.
În esență, nu este nici o diferență de intensitate între relația cu obiectele și cea cu femeia: ambele sunt de esență mistică. Uimit de tot ce-l înconjoară, poetul se întoarce către lume cu porii simțurilor deschiși lacom și derulează ample viziuni senzoriale.
Nu există, în literatura română, un poet mai senzorial decât Emil Brumaru!
Bogdan Crețu
Antologie si studiu introductiv de Bogdan Crețu