„În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare. Iar asta fiindcă în această relaţie şi această corespondenţă, personalitatea lui se oglindeşte şi se revelează, atât cât e omeneşte posibil, în toate valenţele sale umane, completând, în chip oportun, Jurnalul soţiei sale, apărut foarte recent tot la Editura Vremea.”
Doina Jela
„Atunci, ce s‑a schimbat? „Amorurile” noastre? Prostii toate. Nu mai putem avea. E un capitol închis. Să nu ne mai facem nici sânge‑rău, nici iluzii. Tot noi suntem, cei de acu’ cincisprezece ani. Tot noi doi. Nu a pătruns nimeni între noi. Timpul, da, a curs, dar a curs asupra noastră a amândurora.”
Nae Ionescu
19 iunie 1925, Paris
„Că tu şi eu rămânem tot noi e fatal; dar nu fiindcă fiecare din noi nu am mai putea iubi, ci fiindcă am iubit complet; fiindcă, cu sau fără voia noastră, cu toate neînţelegerile noastre, noi ne‑am completat şi ne‑am unit indisolubil.”
Elena-Margareta Ionescu
25 iunie 1925, Bucureşt
A ta de tot. Al tau de tot
File de corespondenta
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2015
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
224
Colectie:
ISBN:
9789736456985
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
2458
30.73lei
20% reducerei
Discountul se acordă de la prețul de referință (cel mai mic preț din ultimele 30 de zile).
Discountul se aplică numai comenzilor online.
Discountul se aplică numai comenzilor online.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Stoc limitat
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!