Vonnegut scrie cu ironie şi umor, de cele mai multe ori negru, o cronică atipică a unuia dintre cele mai îngrozitoare momente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: bombardarea Dresdei de către britanici şi americani, în urma căreia au murit o sută treizeci şi cinci de mii de oameni, aproape de două ori mai mult ca numărul celor ucişi de bomba atomică de la Hiroshima.
Romanul lui Vonnegut, devenit un clasic american, îmbină realismul cu SF-ul și atrage cititorul într-o lume incredibilă, în care se amestecă bombardamente, călătorii în timp, prizonieri de război, extratereştri de pe planeta inventată Tralfamadore, peste toate plutind mirosul aducător de moarte al iperitei.
„Debordând de imaginație, aproape psihedelic, Abatorul cinci este un roman trist şi încântător deopotrivă, scris în cel mai autentic stil Vonnegut.“
The New York Times
„O carte hazlie pe care, citind-o, nu-ţi poţi îngădui să râzi, o carte tristă care nu-ţi stoarce lacrimi, un basm plasat într-un abator.“