Al Cincilea As

Un scrâşnet lung, de poartă ruginită, îmi taie răsuflarea. Izbutesc să mă ridic şi să mă apropii. Ţip de parcă aş fi văzut o fantomă. închid ochii şi număr până la trei, apoi îi deschid iar. Nu, nu e posibil! Am halucinaţii. O porţiune de zid s-a deplasat. în faţa noastră, un tunel boltit cască o gură neagră.
Suntem incapabili să spunem o vorbă. Traian plânge strângând convulsiv umerii Irinei. Gri-Gri râde nervos. Eu gesticulez dezordonat, îmi închipui că bioxidul de carbon înghiţit ne joacă feste.
Simt un parfum de liliac tânăr pe care n-am să mi-l explic niciodată ...”Aşa miroase viaţa”?