Teatru

Scrise între 1935 şi 1949, cele cinci piese de teatru cuprinse în acest volum sunt încadrate în ciclul absurdului din opera lui Albert Camus („Caligula”, „Neînţelegerea”) şi în ciclul revoltei („Cei drepţi”, „Starea de asediu”, „Revoltă în Asturias”). În vreme ce „Caligula” explorează tema alienării omului în faţa absurdului vieţii, crima pusă în scenă în „Neînţelegerea” oferă ocazia unei reflecţii asupra nedreptăţii. „Starea de asediu” este o alegorie politică în care personajele îşi descoperă limitele demnităţii şi curajului, iar „Cei drepţi”, piesă despre atentatul din 1905 asupra Marelui Duce Serghei Aleksandrovici al Rusiei, pune în discuţie ideea că scopul scuză mijloacele. „Revoltă în Asturias”, o creaţie colectivă, a fost interzisă, la vremea ei, în Alger.

„De ce fac teatru? Ei bine, m-am întrebat adesea. Singura explicaţie pe care am găsit-o ar putea să vi se pară descurajant de banală: pur şi simplu, pentru că scena de teatru este unul dintre locurile din lume care mă fac fericit. Teatrul îmi oferă comunitatea de care am nevoie, constrângerile materiale şi limitările de care orice om şi orice suflet au nevoie. În singurătate, artistul este stăpân, dar este stăpân asupra neantului. În teatru, el nu poate fi stăpân. Ceea ce vrea el să facă depinde de alţii. Regizorul are nevoie de actor, care are nevoie de cel dintâi. Această dependenţă reciprocă, atunci când este acceptată cu modestia şi buna dispoziţie adecvate, creează solidaritatea meseriei şi camaraderia de zi cu zi. Aici, suntem toţi legaţi unii de alţii, dar nici unul nu încetează să fie liber, într-o anumită măsură: nu este aceasta o formulă bună pentru societatea viitorului?” (Albert Camus)