La originile civilizației, Știința și Filosofia se contopeau, se armonizau într-un sistem total și se exprimau simbolic prin dogme religioase. Oamenii de știință nu erau specializați într-o anumită ramură a cunoașterii, ci aveau o cultură generală: miza primordială a cunoașterii din epoca primitivă era spiritul de sinteză. Fără să se poticnească în idei preconcepute sau sisteme prefabricate, oamenii acestor civilizații timpurii s-au dovedit mai capabili ca urmașii lor să proiecteze o viziune de ansamblu și teorii abstracte, ce au devenit din ce în ce mai precise odată cu trecerea timpului. Izvorâte spontan din observații foarte izolate, aceste idei sunt ca niște lumini care, strălucind în întuneric, radiază în jurul lor. Urmașii lor își vor fi urmat fiecare propriul drum, înaintând în cunoașterea misterelor naturii, însă vor fi fost cu atât mai izolați unii de alții cu cât se vor fi înstrăinat de viziunea lor comună. Știința lor va fi având un caracter special, analitic, idiosincratic, însă viziunea de ansamblu asupra acestei lumi căutată în fragmente, se va șterge tot mai mult, sabotată fiind de sisteme izolate. Pierzând viziunea generală, ei vor fi fost din ce în ce mai expuși la greșeală și la a bate pasul pe loc.
Poate că nici o altă știință nu a suferit atât de mult din cauza acestei lipse de sinteză între diferitele ramuri ale cunoașterii ca medicina și asta pentru că este probabil cea mai complexă dintre toate științele aplicate. De fapt, o știință aplicată este o încercare de sinteză a celorlalte; niciunul dintre elementele sale nu este propriu, și acesta este motivul pentru care fiecare descoperire, fiecare nouă ipoteză din științele naturii, fie a adus progres în Medicină, fie, dimpotrivă, i-a dărâmat sistemele și teoriile.
Dacă pornim de la ideea că medicina împrumută din toate științele naturale, atunci am putea spune că domeniul din care preia cel mai mult este chimia. Chimia, prin prepararea remediilor, este adjuvantul indispensabil al oricărei terapii medicale. În afară de aceasta, chimia explică și etiologia anumitor boli (intoxicații) și chiar a anumitor leziuni anatomopatologice din organism. În ziua de azi constituie un ajutor semnificativ în stabilirea diagnosticului și baza fundamentală a igienei. (Rene ALLENDY)
René-Félix Allendy, doctor în medicină (1912), profesor de Homeopatie la H. Saint-Jacques (1932-1939) și psihanalist, a fost primul psihoterapeut al lui Antonin Artaud, dar și al fascinantei Anaïs Nin. A participat la înființarea Societății franceze de Psihanaliză, a Societății de Homeopatie și a Institutului psihanalitic de la Paris și la lansarea publicației Revue française de psichanalyse (1927). Era un cunoscut pasionat de ezoterism și astrologie.
„Allendy s-a dovedit un animator al vieții intelectuale preocupat de sintetizarea cunoștințelor și de iluminarea zonelor încă obscure ale gândirii. Prin inaugurarea Grupului de studii filosofice și științifice în 1922, el a deschis un spațiu formidabil pentru conferențiari provenind dintr-o mare varietate de discipline. Rank, Le Corbusier, Marinetti, Jean Epstein, René Guénon, Sauguet și-au prezentat acolo noile lor concepte estetice. Bibliografia sa poartă urma unor preocupări multiple: Le Symbolisme des nombres, essai d’arithmosophie (1921), Les Rêves et leur interprétation psychanalytique (1927), Capitalisme et Sexualité (1932). Să mai adăugăm articolele despre cinema și această pasiune pentru esoterism care i-a inspirat o carte de maestru, admirabila Biografie a lui Paracelsus, 1937.”
—Eric Dussert, Rene Allendy (1889—1942) în O pădure ascunsă, Ed. Alchimica, 2024.
„Allendy spunea că important era să devin egala vieţii.”
„Mă gândesc la Allendy ca la o evadare. Ideile lui au stat la baza multora dintre acţiunile mele. El e cel care m-a învăţat că nu numai un bărbat mă poate înţelege, că e o slăbiciune să te agăţi, că suferinţa nu e necesară.”
—Anaïs Nin în Henry și June, Humanitas, 2014.