See moreCartea intitulată „Am fost consul în vest” nu este o autobiografie; cine mai citește azi autobiografii, chiar celebre, ca „Viața lui Benvenuto Cellini, scrisă de el însuși” sau „Confesiuni” de Jean-Jacques Rousseau? Dar cum să o explic în două, trei cuvinte? E o istorie vie. Un fiu de țăran mijlocaș din Subcarpații Getici a obținut, prin efort personal, etapă după etapă, încrederea mai marilor țării să-l trimită în circuit în toată Europa și Asia, să formuleze, în scris, ce reguli trebuie adoptate astfel încât cetățenii români să se bucure de un minim de garanții și drepturi, pe acolo pe unde îi mânau pașii curiozității sau interesului.
Goethe ar fi încheiat: „O, clipă, stai, ești atât de frumoasă”!
Sub titlu vedeți și o precizare „O lume, nebună, interpretată subiectiv”; asta înseamnă că diplomatul nu trece pe lângă istorie și, dacă nu poate să o creeze, cel puțin o interpretează. Cititorul află, din interiorul ministerului, știrile care sunt bune, diplomații erau tratați cu respect, diplomația era gândită acasă și aplicată fără decizii externe – era suverană. Care pasaje din carte redau ideea asta? Le căutați, sunt exprimate direct. Eu zic de toate!
Autorul face dese referiri la istorie, ba a scris chiar un capitol din care se poate trage concluzia că există două lumi – una reală și alta prezentată mediatic, istoric sau în prezent. Pământul acestei țări a fost locuit statornic de mii de ani de urmașii dacilor și, poate ca un noroc al sorții, prea de puține ori a fost vândut de Marile Puteri. Transilvania nu a fost deznaționalizată niciodată, chiar dacă era în jocul de putere al Imperiului Austriac și al Imperiului Otoman; oamenii ei scriau istoria lor și au dăinuit în formații statale minore, deși, aparent, erau supuși de tratate, care slobozeau dorințe de cucerire.
Autorul prezintă scopul ideologiilor politice recente sau actuale, care ascund dorințe de dominare, sub paravan de drepturi politice și sociale, egale pentru toți. E în puterea popoarelor să descifreze interesele lor și ale altora, așa cum au făcut întregitorii României Mari. De aceea, rânduri nu de patimă, ci de admirație găsiți în carte pentru politicienii anului 1918. Și, ca să nu fiu șovin, explic cine sunt vecinii noștri, de unde au venit și cum au rezistat, național, presiunilor Marilor Puteri și, poate, ca un reproș, de ce am fost și suntem o insulă între slavi, despărțiți nu de ape, ci de istorie. În corpul cărții aflați cum a evoluat lumea, iar în final, în anexa 3, cartea vă demonstrează că mai mult în lume au fost mai mult imperii decât națiuni.
Am apreciat că și acest capitol e tot diplomație, pentru că un diplomat trebuie să știe sensul istoriei, nu prezentarea ei politică.
Nu sunt pesimist, dar cele 14 puncte ale declarației lui Wilson parcă mă trimit la povestea unui păsărar roman, care învăța un papagal să salute pe împărat și, în disperare, spunea „Opera et impensa periit”.
De aceea, cartea dă și o sugestie: cunoașteți istoria, ca să nu repetați greșelile ei. Vă ofer câteva date esențiale despre România astfel cum aș vrea să o păstreze urmașii mei!