Amintiri din pribegie

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și inavuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria. Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.“ — ANDREI PLEȘU

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.