Amsterdam

Ultimul roman al lui Ian McEwan, incununat cu premiul Booker pe anul 1998, pare un fel de gluma literara, de sub usuratatea careia razbate, totusi, un ton grav. Pe fundalul thatcherismului – evocat pasager de gindurile protagonistilor – romancierul schiteaza un dans grotesc pe laitmotivul singuratatii existentiale. Cartea incepe cu o incinerare si se sfirseste cu o dubla moarte (sau sinucidere?), survenita in urma unui pact incheiat intre cele doua personaje, compozitorul Clive Linely si gazetarul Vernon Halliday, in capitala tarii in care este permisa eutanasia. Intre cele doua evenimente, eroii cartii nu gasesc nici un motiv sa se bucure de viata, de faima, de succes. Pactul incheiat de ei este pus in aplicare nu pentru a-i scuti de decaderea fizica, ci de rusinea unor greseli sau esecuri asumate. Ca si in celelalte romane, McEwan opereaza cu o raceala aproape clinica, tribulatiile personajelor sint urmarite cu un zimbet inghetat, farsa isi asuma elemente de grotesc, iar valorile morale sint inversate prin supravietuirea celor „ticalosi”.