Din ţările în care apa este soră cu soarele,
în care nisipul este tezaurul lumii, în care
vântul cântă poveşti de dragoste vine un sunet
tainic, un glas ce distruge şi renaşte poezia.
Versurile grele, fără sens, sunt distruse de sabia
sa, metafore şi epitete sunt sfâşiate de condeiul
său, tată al poeziei suferinţei şi al speranţei, un
neuitat parnasian, care a escaladat muntele şi
în vârful lui a pus un steag al
geniului, eternul Rubén Darío.