Volumul conține o serie de eseuri adunate de-a lungul timpului, publicate au ba, prin care autorul deschide uși spre câteva teme la care cu siguranță merită să reflectăm – mai mult, dacă întâmplarea face să fi avut până la vremea lecturii vreuna dintre ele în atenție.
Subiectele legate de literatură („Criticilor mei”, „Impresarul, vis frumos sau coșmar”, „Atmosfera micului târg de carte al României” s.a.m.d.), care dor pe cei au a face mai mult cu scrisul decât cu cititul, sau legate de social („Zerocrația necesară”, „Condiția intelectualului”, „Credința la ea acasă”, ș.a.m.d), care dor pe mulți dintre noi, sunt atacate în „Apăsător” de către Victor Martin cu iscusința cu care deja ne-a obișnuit.
Un pic ironice, un pic dojenitoare gândurile sale, exprimate în paginile ce fac cuprinsul cărții, au darul să tulbure mai mult decât să limpezească apele în care, vrem, nu vrem, ne scăldăm împreună.
Veste rea este că, citind „Apăsător”, cei vizați de ironia ori dojana autorului se pot simți cu musca pe căciulă. Vestea bună este că noi ăștilalți, cititori cu frica lui Dumnezeu – mult mai mulți, din fericire – ne putem bucura de o lectură plăcută.