Doi străini petrec împreună un weekend ce le va schimba viețile
Carte recomandată de Elle, Harper’s Bazaar, Washington Post, Cosmopolitan, Glamour
„O poveste răscolitoare." - Harper’s Bazaar
Într-o seară ploioasă de octombrie, Tallie Clark, o psihoterapeută recent divorțată, aflându-se în drum spre casă, zărește un bărbat care pare că vrea să sară de pe un pod. Fără să stea pe gânduri, oprește mașina și iese în ploaie, convingându-l să bea o cafea împreună. În cele din urmă, acesta acceptă să meargă acasă la ea, unde își va dezvălui numele: Emmett. În weekendul plin de trăiri intense care urmează, simțind că amândoi au nevoie de vindecare, Tallie își propune să-i ofere un spațiu sigur acestui străin ciudat, deși ezită să-i destăinuie cu ce se ocupă. Treptat, descoperă împreună ce l-a adus pe Emmett pe marginea podului, precum și cu ce adevăruri dureroase se luptă Tallie de când căsnicia ei s-a sfârșit.
Spusă pe două voci, Aproape OK este o poveste impresionantă, cathartică despre întâlniri hotărâtoare, speranța regăsită când totul pare pierdut și magia legăturilor dintre oameni.
„Un roman cu totul special despre fragilitate și durere. Îmbinând gravitatea cu umorul, Aproape OK spune povestea unei legături profunde ce se naște între doi oameni pe care viața i-a încercat din greu." – Publishers Weekly
„O lectură extrem de agreabilă, cu o eroină pe care o îndrăgești din prima clipă." – Booklist
„Aproape OK ne convinge că vindecarea noastră emoțională nu se poate face decât printr-o legătură foarte strânsă cu cei de lângă noi." – Oprah Daily
„Un roman tulburător. Asigurați-vă că aveți la îndemână un pachet de șervețele." – Cosmopolitan
Leesa Cross-Smith este autoarea mai multor cărți de succes, printre care So We Can Glow, Whiskey & Ribbons, Every Kiss A War și romanul aflat în pregătire, Half-Blown Rose. În 2021, So We Can Glow a fost nominalizată la Joyce Carol Oates Prize. Whiskey & Ribbons a câștigat Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (IPPY). Every Kiss A War a fost nominalizată la PEN Open Book Award și a fost finalistă la Flannery O’Connor Award for Short Fiction. În 2021, Aproape OK a fost alegerea clubului de lectură Marie Claire și Good Housekeeping.