Peste 3.000 de războaie au fost înregistrate în istoria scrisă a omenirii și una dintr-o sută de astfel de conflagrații a provocat cel puțin 5 milioane de morți.
Alexandru Macedon, Attila, Genghis Han, Napoleon, Hitler, Osama bin Laden – ce-i mâna pe ei în luptă? Este omul predestinat să fie o ființă belicoasă, care ucide sistematic, pentru a-și impune statutul social, economic, politic, religios? Sau este, oare, războiul – de orice fel ar fi el – o metodă de reglare a marilor dezechilibre universale, apărute într-o epocă sau alta? Este evoluția societății umane dependentă de războaie, care sunt acel „rău necesar” al unui plan (posibil) divin fără de care „progresul” este imposibil?
Mitologia și, deopotrivă, folclorul, ba chiar anecdotica războiului, abundă în tot felul de explicații contradictorii, teorii ale conspirației și ipoteze controversate legate de toate aceste întrebări (aparent?) retorice. Cert este că, dincolo de orice altceva, nu este vorba despre fatalitate, ci despre o certitudine istorică: războaiele au forjat tragic mersul istoriei din cele mai vechi timpuri și vor continua să facă asta, chiar dacă, poate, nu se vor mai folosi armele convenționale, ci – așa cum se întâmplă deja – sulițele, săbiile, puștile, tancurile, tunurile sau bombele vor fi înlocuite de tot felul de viruși, de la cei cibernetici la cei biologici, dezvoltați în laboratoarele în care Doctor Faust colaborează cu Bill Gates, Victor Frankenstein, Mengele sau niște alchimiști nebuni…