Arbuştii fructiferi sunt plante cunoscute şi apreciate din timpuri străvechi, pentru fructele lor gustoase, zemoase şi parfumate. După prezentarea unui scurt istoric al acestor arbuşti, din care realizăm cât de mult au însemnat fructele lor în viaţa şi sănătatea oamenilor, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, în această carte ne sunt descrişi principalii arbuşti cu fruct de tip bacă, precum şi hibrizii obţinuţi de-a lungul timpului din aceştia, în scopul realizării unei recolte îmbunătăţite, mai rezistente la boli şi, desigur, a unor fructe cât mai gustoase.
Pas cu pas, cititorii sunt informaţi cum să aleagă pentru propria grădină arbuştii potriviţi, cum să-i planteze în cele mai bune condiţii, în ce constă lucrările de întreţinere a acestor plante, cum se înmulţesc arbuştii fructiferi, dar şi care sunt bolile lor cele mai frecvente şi mijloacele eficiente de combatere a acestora.
Totodată, sunt prezentate noţiuni despre produşii secundari ai metabolismului acestor plante, iar în final cititorilor le sunt oferite reţete şi sugestii interesante legate de conservarea produselor obţinute din grădina de lângă casă.