Să nu mai arunc atâția ani pe fereastră.
Să renunț la atitudinea de spectator al propriei vieți.
Să mă sperii de cât de târziu am lăsat să se facă peste mine.
Să nu mă mai comport ca și cum nu e al meu timpul pe care îl investesc în orice.
Să nu mă intereseze că nu mai vreau sau nu mai pot sau alte câte asemenea.
Să șlefuiesc intens verbul „a fi” dacă vreau ceva.