Vezi mai multeOricat de slab, omul este dator sa reziste. Oricat te‑ai duce la fund si crezi ca ai ajuns la capatul rezistentei, ca esti pierdut, distrus, predat mortii, te agati intotdeauna de un gand, de o nadejde, de un fir de par ce te leaga de transcendent si te salti deasupra.
Arta si destin
(extrase)
O biografie poate motiva o existenta. Arta, cu siguranta, un destin. In anii tineri alegerea Caii, in cazul lui Alecu Ivan Ghilia, a tinut mai cu seama de revelatie… Revelatia a fost singura in masura sa‑i permita ca prin ochiul interior sa poata intra in labirintul Sinelui. Revelatia are dimensiunea sacrului, optiunea doar pe aceea a mundanului. Artistul le‑a cunoscut pe amandoua, in proportii diferite, impletite potrivit unei dialectici a firii si unui adagiu semnificativ: credo, vides. Cine are acces la credinta va putea vedea cu adevarat. Ceva mai tarziu isi va aminti sfatul Maestrului Corneliu Baba: „ce vede ochiul, nu trebuie sa uite mana…”
(extrase)
O biografie poate motiva o existenta. Arta, cu siguranta, un destin. In anii tineri alegerea Caii, in cazul lui Alecu Ivan Ghilia, a tinut mai cu seama de revelatie… Revelatia a fost singura in masura sa‑i permita ca prin ochiul interior sa poata intra in labirintul Sinelui. Revelatia are dimensiunea sacrului, optiunea doar pe aceea a mundanului. Artistul le‑a cunoscut pe amandoua, in proportii diferite, impletite potrivit unei dialectici a firii si unui adagiu semnificativ: credo, vides. Cine are acces la credinta va putea vedea cu adevarat. Ceva mai tarziu isi va aminti sfatul Maestrului Corneliu Baba: „ce vede ochiul, nu trebuie sa uite mana…”
In incercarea de a‑si menaja orgoliile ranite in urma unor esecuri individuale sau colective, omul (oamenii) afla imediat si, desigur, subiectiv tapul ispasitor. Acesta nu poate fi decat Destinul. El suporta a fi permanent invocat ca vinovat caruia i se cere invariabil executia in piata publica. Putini sunt aceia care, cu luciditate, accepta ideea ca, finalmente, destinul trebuie perceput ca suma a intamplarilor, faptelor sau visurilor noastre. Altfel spus, destinul nu poate fi tratat decat ca o viata ajunsa la finalul propriei cariere. Drumul catre sine, cum stim, face inconjurul lumii si acest ocol poate identifica mult invocata Cale, cu ratacirile si seductiile ei, cu inclestata dezbatere asupra limitelor. In cazul fiintelor cu har artistic, lucrurile se complica si mai abitir cand, in postumitate, se constata ca opera apartine unui creator care n‑a avut sansa de a se bucura antum de propria celebritate. Altii, prea convinsi de genialitatea lor, siguri ca amprenta lor este inconfundabila, refuza constient sa‑si semneze operele, care, nu‑i asa, oricum vor fi recunoscute.
Alecu Ivan Ghilia… s‑a exprimat deopotriva in Cuvant si Imagine, cu egal talent recunoscut in amandoua.
In ordinea cautarii de sine… impulsurile auctoriale au acordat prioritate picturii… explica decizia inca adolescentului… de a urma cursurile Academiei de Arta din Iasi, privegheat cu dragoste paterna de Corneliu Baba. Iata o sansa uriasa pentru fiinta fragila a viitorului pictor, o imensa responsabilitate morala si artistica pentru Maestrul Baba.
In ordinea cautarii de sine… impulsurile auctoriale au acordat prioritate picturii… explica decizia inca adolescentului… de a urma cursurile Academiei de Arta din Iasi, privegheat cu dragoste paterna de Corneliu Baba. Iata o sansa uriasa pentru fiinta fragila a viitorului pictor, o imensa responsabilitate morala si artistica pentru Maestrul Baba.
Prima expozitie personala, amanata pana in anul 1980, cand artistul si‑a aniversat 50 de ani, a incantat colegii si prietenii, pictori sau literati, insa i‑a contrariat pe mefientii care considerau ca Alecu Ivan Ghilia nu poate fi decat scriitor… Nimic mai fals… Expozitiile ulterioare din tara: Bucuresti, Iasi, Cluj, Botosani, Dorohoi etc… de la New York, Las Vegas, Venetia, Varsovia etc… au consacrat fara echivoc o vocatie de pictor… un statut profesional.