Vezi mai multe
Volumul de faţă poate fi inclus cu certitudine la categoria „restituirilor arheologice”, având în vedere faptul că sunt prezentate materiale şi contextele din care provin rezultate în urma unor cercetări efectuate aproximativ între jumătatea şi sfârşitul celui de-al treilea sfert al secolului trecut (1948-1975).
Situl de la Zimnicea, semnalat încă din anul 1845, a fost cunoscut mai ales prin aşezarea getică („Cetatea”) şi prin complexul de necropole preistorice şi antice din apropiere („Câmpul Morţilor”). Zimnicea medievală – aşezarea şi necropola aferentă – au fost cercetate în contextual abordării celorlalte perioade amintite. Este poate şi motivul principal pentru care cea mai mare parte dintre complexele medievale şi multe dintre materialele descoperite au rămas, până în prezent, inedite. Cele mai dese referiri la Zimnicea medievală s-au făcut mai ales prin prezentarea unei anumite categorii de descoperiri şi anume ceramica, printre care cea smălţuită a fost considerate reprezentativă pentru epocă.
Autorii acestui volum, George Trohani şi Anca Păunescu, adunând toate informaţiile disponibile, sistematizând fişele obiectelor medievale, racordându-le la complexele arheologice cercetate, au reuşit să recompună, fie şi numai parţial, inventarul acestora, creionând prin intermediul elementelor de cultură materială o imagine coerentă a unei aşezări din sec. XIV aflată pe malul nordic al Dunării.
Demersul autorilor a fost în bună măsură îngreunat de o serie de aspecte. În primul rând a fost folosită o documentaţie întocmită în mod neunitar, cu accente personale ale membrilor colectivelor de cercetare. Pe de-altă parte, trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra hârtiei, a fişelor cu însemnări şi a foilor de calc, vechimea unor astfel de documente de şantier fiind de peste 70 de ani. Este şi motivul pentru care mai multe planuri şi profile ale secţiunilor excavate au fost supuse prelucrării computerizate, în mod similar procedându-se şi cu o parte a desenelor obiectelor, uneori doar simple schiţe, dar şi a unor fotografii.
Materialul arheologic de la Zimnicea, inclusiv cel medieval ce face obiectul lucrării, a fost supus unui algoritm de „împărţire” dictat de modul în care săpăturile au fost finanţate, aflându-se astfel în patrimoniul mai multor instituţii: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Muzeul Naţional de Antichităţi, ulterior Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti şi chiar Muzeul Naţional de Artă a României. Acest fapt a împiedicat o abordare şi publicare exhaustivă.
În ceea ce priveşte structura lucrării, aceasta cuprinde, pe lângă introducere, un istoric al cercetărilor, apoi capitolul dedicat cercetării arheologice, urmate de cea mai cuprinzătoare parte – repertoriul locuinţelor-bordei medievale şi cel al câtorva morminte din aceiaşi perioadă, iar la final, concluziile şi un rezumat în limba franceză. Partea ilustrată este reprezentată de cele 142 de planşe ce conţin planuri generale, planuri şi profile ale unor secţiuni şi bordeie, precum şi materialul arheologic: ceramică, unelte agricole şi meşteşugăreşti, obiecte gospodăreşti, arme, obiecte de podoabă şi port, piese de harnaşament etc.
Prin editarea acestui volum, Muzeul Judeţean Teleorman îşi îndeplineşte, pe lângă datoria de păstrător al unei părţi a patrimoniului arheologic de la Zimnicea şi pe aceea de a face cunoscut situl medieval de aici, devenit parte a istoriei arheologiei teleormănene şi naţionale şi de a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi rezultatele cercetărilor prin publicarea lor.