Stilul lui Petre Ispirescu seamana cu cel popular si prin insusirile pur exterioare: este, in general, sobru, lipsit de podoabele atat de curente si adesea atat de artificiale din operele culte; pentru aceasta pare asa de natural si de adecvat la lucrurile povestite. Grija lui pentru stil n-a depasit limitele firesti ale genului. A scris ca un taran care, avand oarecare cultura si stiind ca povestile sale vor circula in forma, fixata pentru vecie, a cartii, s-a simtit obligat numai sa-si cizeleze felul de a vorbi, adica sa inlature expresiile prea populare, sa introduca unele constructii mai complicate si sa amplifice fraza spre a o apropia intr-o tot mai mult de modelul literar. Si in aceasta privinta a devedit Ispirescu intelegerea justa pentru natura intima a povestirii, si nu numai a celei populare: pe povestitor il intereseaza, in primul rand, evenimentele, inlantuirea lor logica si, pe cat posibil, dramatica, pentru a interesa si emotiona pe ascultator.
„Praslea, care sedea de o parte, vazu piatra care cazuse cu zgomot, multumi lui Dumnezeu ca i-a scapat zilele si se gandea ce sa faca ca sa iasa afara. Pre cand se gandea si se plangea, dansul auzi un tipat si o vaietare care ii umplu inima de jale; se uita impregiur si vazu un balaur care se incolacise pe un copac si se urca ca sa manance niste pui de zgripsor. Scoase palosul Praslea, se repezi la balaur si numaidecat il facu in bucatele. Puii, cum vazura, ii multumira si-i zisera:
- Vino incoa, omule viteaz, sa te ascundem aici, ca, de te va vedea mama noastra, te inghite de bucurie.
Trasera o pana de la unul din pui si-l ascunsera in ea.
Cand veni zgripsoroaica si vazu gramada aia mare de bucatele de balaur, intreba pe pui, cine le-a facut ast bine?
- Mama - zisera ei - este un om de pe taramul celalalt si a apucat incoa, spre rasarit.
- Ma duc - le zise ea - sa-i multumesc.“