N.D. Popescu (1843-1921) este un prolific prozator muntean (a scris nuvele şi romane cu haiduci) şi culegător de folclor, foarte popular la sfârşitul secolului al XIX-lea. S-a născut în Bucureşti şi a studiat la gimnaziul „Gheorghe Lazăr“, după care a absolvit colegiul „Sf. Sava“. Începând cu 1861 lucrează ca funcţionar la Ministerul Afacerilor Străine vreme de peste 30 de ani. Între timp, începe să editeze numeroase calendare, almanahuri, reviste (Calendarul istoric şi literar, Calendarul Daciei, Calendarul basmelor etc). Pe lângă alte broşuri, cele mai multe nedatate, cea mai însemnată şi cuprinzătoare culegere de basme publicată de N.D. Popescu este Carte de basme (3 volume, Editura H.Steinberg, 1892).
Mihai Eminescu (1850-1889) este cunoscut publicului român într-o mult mai mare măsură pentru opera lirică, pentru prozele sale romantice sau activitatea jurnalistică, decât în calitatea sa de culegător de basme. Cu toate acestea, interesul faţă de folclor al scriitorului născut la Ipoteşti reprezintă o constantă fundamentală a operei sale. În 1869 înfiinţează, alături de alţi prieteni, cercul literar Orientul, scopul declarat fiind acela al culegerii de basme, poezii populare şi alte creaţii folclorice. Pe lângă basmele culese din gura poporului, Eminescu este şi autorul basmului cult Făt-Frumos din lacrimă, publicat în 1870 în Convorbiri literare, text care a marcat debutul său în proză.