Purtarea bijuteriilor are o valoare simbolică, ele punând în evidenţă gingăşia şi frumuseţea, caracteristici eterne ale femeii. În acest scop, bijuteriile clasice utilizează materiale valoroase – pietre şi metale preţioase – care sunt lucrate cu măiestrie.
Faţă de acestea, valoarea bijuteriilor prezentate în această carte este oglindită de fantezia şi de îndemânarea creatorului. Particularitatea acestor bijuterii îndeamnă la un comportament respectuos faţă de natură şi trezeşte interesul pentru refolosirea materialelor de unică folosinţă (PET-uri, doze de bere etc.), oferind idei decorative.
Recomandăm acest volum pedagogilor (tăierea PET-urilor şi a cutiilor trebuie realizată de un adult), dar după obţinerea elementelor necesare, bijuteriile din materiale reciclate se pot confecţiona şi în cadrul activităţilor cu copiii.
Piesele prezentate sunt menite să vă inspire, astfel încât să prindeţi curaj şi să vă realizaţi propriile modele din materialele care vă sunt la îndemână.