Vezi mai multeEu am abjurat de la onoarea mea,
Eu i-am trădat pe aceia care m-au crezut prieten,
Eu am cumpărat conştiinţe,
Eu am făcut blestemat numele patriei.
Eu m-am resemnat cu infamia.
Jorge Luis Borges, Spionul din volumul Istoriile nopţii. Poezii noi
În afacerile de informaţii, fiecare spionează pe celalalt, chiar şi prieten pe prieten.
Richard Helm, fost director al CIA
Atât oamenii de ştiinţă, cât şi cei de acţiune trăiesc pe muchea misterului, sunt împresuraţi de el.
Oppenheimer
Cartea lui Al. Popescu e plină de personaje şi întâmplări, cu şi despre spioni. Are tot ce vrei această carte. Ea ne reaminteşte că odinioară cărţile despre spionaj şi spioni erau de mare interes. Ne-au fost tuturor dragi lecturile romanelor lui Ian Fleming, el însuşi agent în serviciile secrete britanice. Eroul său James Bond era pentru toţi modelul de agent secret. Nu mai puţin romanele lui John le Carré. Sau personajul feminin Sydney Bristow din serialul Alias (2001-2006). Sau un alt spion foarte cunoscut Alex. Rider al lui Anthony Horowitz.
O aură de romantism erotizat a plutit din totdeauna deasupra spionajului. Nu aceasta l-a făcut pe cel mai mare autor contemporan de romane de gen, John le Carré, sa-l boteze pe şeful serviciilor secrete ruseşti, rivalul direct al celor britanice, cu un nume de femeie: Karla ?
Ne place şi astăzi să visăm, chiar dacă epoca romantică a spionajului s-a dus. Al. Popescu nu ne întreţine visul. Ni-l înlocuieşte cu realitatea crudă a faptelor. Parcă pentru a ne aminti odată în plus că lumea spionajului nu e a visului (n-a fost niciodată, dar visul e frumos). Pentru Al. Popescu lumea spionajului e doar de interes pentru evoluţia şi interpretarea istorică. Şi eroii ei, spionii, ne trec unii după alţii prin faţa ochilor. Trec în grupuri. Şi se duc cu lumea lor cu tot. Noi rămânem cu cartea lui Al. Popescu. Cu ea alături şi cu faptele ei de viaţă narate de un istoric de vocaţie .
Prof. univ. dr. Ion Bulei
Unul din subiectele cel mai adesea trecute sub tăcere, ocultate sau manipulate ale „biografiei secrete” a spionilor a fost acela referitor la mediul social şi profesional din care proveneau. Situaţia se explică prin faptul că serviciile/agenţiile de informaţii, dar şi înşişi agenţii, doreau „să o rupă cu totul cu trecutul,” deci cu originea lor, ceea ce diminua şansele identificării, găsirii „punctelor slabe” pe care le puteau prezenta, astfel sporind posibilitatea anihilării lor.
Una din metodele preferate ale serviciilor de spionaj era crearea unei „legende”, deci a „fabricării” unei noi identităţi a agenţilor, care mergea până la ruperea oricăror legături cu mediul social sau familial din care proveneau. Uneori asemenea „legende” au făcut ca originea unor spioni să nu mai poată fi identificată, unii devenind „eroi necunoscuţi” , cărora nici investigaţiile actuale nu le mai pot descifra originea şi existenţa reală.
Oricum, aducerea în discuţie a originii spionilor dă adesea posibilitatea identificării motivaţiei care i-a făcut să îmbrăţişeze această a doua profesiune ca vechime, cum s-a spus. De asemenea, o investigaţie socio-istorică a mediului originar al spionilor (din păcate prea puţin avută în vedere) poate elucida unele trăsături ale personalităţii, „stilului” lor şi chiar a „luminării” unor episoade controversate ale istoriei activităţilor informative.
Alexandru Popescu