Când serialul bate filmul
Iulia Stoichiț își imaginează un sitcom românesc în care personajele principale sunt BoJack Horseman și Alana Payne. Și cu asta cred că am spus totul. Frumos ar fi să vă invit la lectură și să vă minunați singuri de ceva ce sigur n-ați mai citit până acum. Însă, fiind vorba de Iulia, simt nevoia să-i așez acest volum într-un context potrivit, mai ales că e vorba de un debut. Așadar, o carte de poezie cu personaje din desenele animate. Pentru adulți. Iată o modalitate inspirată de a profita de Netflix exact așa cum trebuie. Trăim în era serialelor, fără doar și poate. Televiziunea (sau, mă rog, serviciile de streaming, mai nou) au ajuns să bată cinematograful. Cine și-ar fi imaginat acest lucru în anii ’80 sau ’90 când erai considerat actor ratat dacă jucai într-un serial? Cine și-ar fi imaginat în anii ’80 sau ’90 că s-ar putea scrie o astfel de poezie?
Mulți spun că jocurile acestea metatextuale și livrești sunt obsolete și fumate, dar eu nu sunt deloc de acord. Iubesc metaliteratura și o folosesc la rândul meu în propriile scrieri. Așa că pot spune că am empatizat din start cu manuscrisul Iuliei. Mai mult decât atât, am cunoscut-o la un atelier de poezie (Mornin’ Poets) unde l-am „predat” pe Richard Brautigan, scriitorul american care abuzează în neștire de referințe livrești. Citiți-i poemele cu Baudelaire, Moby Dick, Romeo&Julieta, Hamlet, Amelia Earhart, Jules Verne și
spuneți-mi că sunt desuete. I dare you!
În cadrul acelui atelier, am făcut pentru prima oară cunoștință cu BoJack și Alana. Am început să citesc și am ridicat o sprânceană. Am continuat și la finalul lecturii m-am trezit cu ambele sprâncene ridicare și cu gura căscată. Nu îmi venea să cred că această poetă nu debutase încă! Acum am în față întreg manuscrisul și, fără să dau prea multe din casă, pot să vă spun că m-a trecut prin toate stările. Am râs, convulsiv pe alocuri, m-am șocat de anumite imagini („îți lărgesc ochiul penisului/ cu cârligul umerașului din metal”), unele versuri am avut impresia că le-aș fi scris chiar eu (într-o altă viață, pe o altă traiectorie literară), altele aș fi vrut să le fi scris eu, m-am simțit ca într-un roller coaster de senzații în care poeta nu mă lasă pentru nicio singură secundă să mă așez în zona de confort.
Iulia Stoichiț e un caz extrem de interesant și atipic. Pe de-o parte, are ceva din teribilismul debutantului, dar pe de altă parte, întruchipează și imaginea scriitorului de cursă lungă, sigur pe mijloacele care îi sunt la îndemână și pe care le folosește de-o viață întreagă. Un debut care vede lumina tiparului exact atunci când trebuia. Aștept cu interes sequel-ul. – Andrei Mocuța