Nimeni nu scapă nepedepsit de roata istoriei, nici măcar „lăzăristul“ neastâmpărat din Cișmigiu & comp., adică Grigore Băjenaru, ajuns el însuși profesor la liceul bucureștean „Cantemir-Vodă“. În Bună dimineaţa, băieţi!, elevul de odinioară pus numai pe șotii își întâlnește copiile din următoarea generaţie. Însă tocmai experienţa sa de elev antimodel îl ajută să abordeze situaţiile dificile cu umor și cu tact, să facă din leneși elevi aproape eminenţi, iar pe zurbagii să-i metamorfozeze în îngeri.
Din când în când șirulnenumăratelor „lupte“ dintre profesorul cel tânăr și elevii săi e întrerupt de câte o caldă evocare a unor figuri luminoase din viaţa literară și din lumea universitară precum Ion Rădulescu-Pogoneanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu. Dacă Amintirile lui Creangă sunt povestea copilului universal, cărţile lui Grigore Băjenaru sunt povestea elevului universal! „Mă uitai spre ușă curios, crezând că a intrat una din oficialităţile liceului sau vreun inspector inopinat, când colo, în prag, zâmbitor, Dan Noica, fostul meu coleg. Înaintă spre catedră, băbăbănindu- și mâinile, cum obișnuia de când era elev, și, fără vreun alt preambul, spuse râzând cu poftă, nevenindu-i să-și creadă ochilor:
— Mă Băjenarule, am venit să văd și eu ce fel de profesor ești tu, dacă-mi dai voie. Hei, dacă ar fi știut elevii mei atunci ce înţeles adânc aveau aceste cuvinte rostite în glumă, nu m-aș fi simţit prea comod în faţa lor! În traducere liberă, ele voiau să spună cam așa: «Sunt foarte curios să văd cam ce comportare ai tu ca profesor, tu care în liceu ai fost un mare zurbagiu, faţă de elevii tăi care ar îndrăzni să-ţi facă pozne în genul acelora făcute de tine pe timpuri!»“ Grigore Băjenaru Grigore Băjenaru (1907–1986), scriitor român. Fiul profesorului și autorului de manuale școlare Ion Popescu-Băjenaru.
A fost elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din București, iar apoi a studiat literele și filozofia la Universitate. Din cauza vremurilor a avut o carieră anevoioasă, îndeplinind diverse slujbe: redactorul buletinului Institutului Astronomic din București, funcţionar la Primărie și la galeriile de artă și profesor de limba română la școlile din Capitală, dar, spre mâhnirea lui, niciodată la liceul său, pe care însă l-a evocat în cea mai importantă carte a sa, romanul Cișmigiu & comp. (1942). Alte scrieri: Bună dimineaţa, băieţi! (1973), Mici povestiri despre oameni mari (1981).