M-am oprit în faţa clasei a IV-a de liceu (a VIII-a de astăzi), unde aveam oră, prima mea oră de profesor secundar. Prin uşă răzbătea un vacarm de nedescris. Am apăsat clanţa, am deschis şi am apărut în prag. Gălăgia n-a scăzut nici cu o jumătate de grad măcar, ci, dimpotrivă, s-a înteţit. Am închis uşa încet, ca şi cum mi-ar fi fost teamă să nu tulbur liniştea din clasă, dar nici n-am făcut bine primul pas spre catedră, când deodată a tâşnit lângă mine vocea răguşită a unui elev, strigând cât îl ţinea gura:
— Împărate ceresc, mângâietorule, duhul adevărului...
Grigore Băjenaru, Bună dimineața, băieți!