Caiete II (1966–1968)

Vreme de cincisprezece ani (1957-1972), Cioran a umplut treizeci şi patru de caiete cu însemnări. Ele au fost găsite după moartea autorului de Simone Boué, prietena sa de o viaţă, şi au fost publicate, în 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, deşi numeroase însemnări sunt datate. Ne găsim mai degrabă în faţa unui „laborator" de încercări pentru cărţi ulterioare. Oricum, se regăsesc în aceste Caiete toate obsesiile şi toate imprecaţiile lui Cioran, toate furiile şi toate regretele sale, exprimate într-un stil a cărui exactitate nu e cu nimic mai prejos de aceea pe care o cunoaştem din eseuri şi aforisme. Câteva „personaje" revin frecvent în însemnări: Ionesco, Michaux, Beckett sau Noica îl determină pe acest mizantrop să-şi dezvăluie nebănuitele resurse de prietenie; altele, anonime sau desemnate doar prin iniţiale, îi provoacă obişnuitele răbufniri de sarcasm. Nu altă voce răzbate, aşadar, din aceste Caiete, ci modulaţiile glasului inconfundabil al ultimului moralist al veacului trecut.