„Asemenea lui Tudor Arghezi şi lui Lucian Blaga, Nicolae Silade surprinde făptura umană sub dubla ipostază de entitate generică şi individualitate distinctă. Specificitatea acestui tip de enunţ este interiorizarea prin care vocea lirică aşterne o nouă perspectivă asupra realităţii. Nicolae Silade vorbeşte despre solitudinea fiinţei şi despre efemeritatea ei biologică, despre aspiraţiile perpetue şi raporturile sale cu Divinitatea, despre puţinele bucurii şi numeroasele limitări impuse prin destin”.
Ion BĂLU