Camera luminoasa

Intr-o zi, e mult de atunci, am dat peste o fotografie a ultimului frate a lui Napoleon, Jerôme (1852). Mi-am zis atunci, cu o uimire de care n-am mai putut scapa niciodata: “Vad ochii ce l-au vazut pe Imparat”. Vorbeam uneori de aceasta uimire, dar cum nimeni nu parea sa o impartaseasca si nici macar s-o inteleaga (asa e viata, facuta din mici singuratati), am uitat de ea. Interesul meu pentru Fotografie lua un aspect mai cultural. Am decretat ca iubeam Fotografia impotriva cinematografului, de care totusi nu reuseam sa o disting. Aceasta problema persista. Eram cuprins in privinta Fotografiei de o dorinta “ontologica”: voiam cu orice pret sa stiu ce era ea “in sine”, prin ce trasatura esentiala se deosebea de comunitatea imaginilor. O asemenea dorinta voia de fapt sa spuna ca, facind abstractie de evidentele provenite din tehnica si din practici, si in ciuda formidabilei sale raspindiri contemporane, nu eram sigur ca Fotografia exista, ca ea dispunea de un “geniu” propriu.
Roland Barthes