Viata ne ordoneaza relatiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele insemnand un alt loc din suflet. Intram in el cu o geanta de marime medie, continand nimic mai mult decat ce e nevoie, cu freamat de nou si chef de viata, ca si cand suntem primii oaspeti si nimeni n-a mai dormit acolo vreodata. Ca si cand ni s-a predat, la cheie, un palat pe care il putem decora dupa propriul gust. Si incepem sa o facem. Ne zugravim amintirile, ne transformam visele in ornamente perfect asortate, imprastiem in aer parfum de alta poveste, alt om, alt loc. Si ramanem, ramanem o vreme.
„Citind «miniaturile» Andei Docea, ai senzatia ca deschizi rand pe rand usile unor camere de hotel si arunci cate o scurta, vinovata privire inauntru. Descoperi spatii mult prea intime ca sa indraznesti sa intri. Spatii suspendate in timp, zugravite din cateva tuse, in care detaliile sunt cele care conteaza: o ceasca cu ceai, un geam aburit, un flacon cu parfum, un motan «de mansarda», o carte de Balzac ingalbenita, cu colturile paginilor rasucite. Fiecare spatiu transmite o emotie, o stare care penduleaza intre melancolie si asteptare, ca sa ti se spuna, pana la urma, ca «viata s-a mutat in alta parte».” – Adina Popescu