Vezi mai multe« George Floarea scrie o poezie învăluită într-o atmosferă densă, neliniștitoare, uzând de chirurgii actuale, dar mărturisind și o pulsație mazilesciană care îl face să aibă un ton mai grav decât al multora dintre tinerii poeți de azi. Respirația sa lirică este inteligentă, lipsită de precipitări, poate și datorită debutului oarecum întârziat. „Prin labirintul dintre blocuri/ trec nepăsător cu siguranța/ celui care deține harta”, spune el într-un poem. Exact așa stau lucrurile cu George Floarea: deține harta. Apare în poezia română deja format, cu siguranța celui care știe ce are de făcut și încotro se îndreaptă. »
Ciprian Măceșaru
« La George Floarea visul nu mai este o cale de eludare a realității, ci un mod de a-i scoate la iveală cruzimile, de-a întrupa un adevăr dureros, care altfel ar fi rămas doar presimțit, în spatele privirilor atinse de orbire. O voce melancolică străbate versurile de la un capăt la celălalt, pendulând între vârste și amintiri felurite. Uneori, ea nu poate rosti decât puține cuvinte, iar suferința rămâne camuflată în tăcere. Alteori, explodează într-o poveste sau, mai bine zis, un cântec straniu despre locuri uitate și păpuși cu pleoape căzute, personajele care populează această lume — câteva marionete fie oarbe, fie pe jumătate adormite, odihnindu-se parcă pline de resemnare la limita dintre două tărâmuri oarecum înrudite, cel al visului și cel al morții. »
Iulia Militaru
Iulia Militaru