Captivul

Lunga destăinuire a tînărului Zigu Jedrijevschi, torturat de afecţiunea nefirească, aproape incestuoasă, pentru sora sa geamănă, Zedra, acum grav bolnavă psihic, depăşeşte stadiul unei simple clarificări lăuntrice. Student, mai întîi, la Medicină, la fel ca sora sa, după declanşarea bolii acesteia, Zigu se mută la Arte plastice. Angajat, în paralel, şi ca scenograf-costumier în teatrul condus de propriul tată, el ajunge martorul unui experiment existenţial dramatic şi riscant. Sperînd să-şi vindece fiica, tatăl celor doi, renumitul regizor Peter Jedrijevschi, iniţiază un proiect teatral inedit, în care o implică şi pe ea, alături de alţi cîţiva tineri. Urmînd tehnica psihodramei – de mult utilizată ca metodă curativă în psihoterapie –, Jedrijevschi se hazardează să forţeze transformarea grupului de amatori în actori propriu-zişi, capabili să joace pe scena unui teatru adevărat, cu o sală deschisă publicului larg. Noua postură le produce însă „actorilor” o asemenea excitaţie emoţională şi mintală, încît aceştia ajung să ia arta drept realitate. Protagoniştii evoluează mocnit, în cerc închis, ca nişte animale ghidate perfect în arenă. Totuşi, ei scapă uneori de sub bagheta îmblînzitorilor, descarcerînd forţe primare, distructive, făcînd din roman un veritabil thriller, cu întorsături pe cît de neaşteptate, pe atît de captivante.