Pentru a înțelege amintirile jurnalistice ale lui Archibald (pseudonimul lui Gheorghe Rădulescu) trebuie avute în vedere transformările suferite de societatea românească după Marea Unire.
El oferă o imagine a României Mici, „guvernată în afară de principiile și de prescripțiunile constituționale și abandonată unui regim de dictatură fără răspundere: dictatura primilor-miniștri și a șefilor de partid”, după expresia lui Constantin Argetoianu. Politicianul se referea la alternanța la putere a liberalilor – cei care voiau, chipurile, continuarea reformelor – și a conservatorilor – cei care spuneau că România a avut parte de suficiente reforme și că acum consolidarea statului este misiunea primordială. Însă, la Archibald apare însă o imagine transfigurată de amintirea duioasă pe care o poartă liderilor conservatori – mai ales lui Lascăr Catargiu –, dar și marilor lideri liberali precum Ion C. Brătianu și D.A. Sturdza; o Românie a marilor personalități literare pe care le-a cunoscut Archibald, în primul rând a lui Caragiale.
Amintirile lui Archibald, cu toate micile feste pe care i le joacă memoria, construiesc un tablou original și plin de sevă despre ce au însemnat cele două mari partide din România regelui Carol I, liberalii și conservatorii, iar ilustrația de epocă a volumului de față ne ajută să intrăm în atmosfera socială, culturală și politică a vremii.