Indiferent de nucleul tematic în jurul căruia se alcătuieşte o carte născocită de Zoltán Rostás şi de discipolii săi, rezultatul e de fiecare dată uimitor. Miracolul cotidian şi miracolul istoric sunt prezente aici, făcându-te să uiţi ce şcoală, ce tehnică şi ce artă presupune interviul non-directiv de istorie orală, în care sociologul, sau viitorul sociolog, pare să nu facă decât să exclame din când în când „Ah, da? Aşa? Nu mai spuneţi!“, determinându-l pe interlocutor să se dezvăluie, să se povestească. Uiţi, purtat de vraja acestor adevărate romane picareşti, şi ce efort de construcţie presupune performanţa de a reuni aproape douăzeci de istorii de viaţă, fără să dai niciodată impresia de monotonie sau de redundanţă. În fine, însăşi alegerea temei de „istorie la firul ierbii“, cum spune profesorul Rostás în titlul uneia dintre cărţile sale, pare menită să te păcălească să pătrunzi, citind într-un domeniu al specializării aride, în care trei sferturi din semnificaţii îţi vor scăpa, fără măcar să-ţi dai seama. De ce „căpşunarii“, de ce „căminiştii“, de ce „activiştii mărunţi“? te întrebi. De ce femeile? Brusc îţi dai seama că sfertul cu care rămâi a meritat efortul: dincolo de competenţa unui adevărat întemeietor de şcoală, fiecare asemenea carte transmite o senzaţie de viaţă irepresibilă, îndărătnică, biruitoare mereu în umilitatea ei măruntă. De astă dată avem în plus un neverosimil de firesc şi de cald omagiu adus „celeilalte jumătăţi a istoriei“.
Doina Jela