Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Cei care cumpara stele

      Cei care cumpara stele

      8.4 / 10 ( 5 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2022
      Editura:
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      336
      ISBN:
      9786064015440
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Adaugă în coș
      4900
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!

      Descriere

      „După primele 20-30 de pagini, cititorul la început sceptic sau numai blazat din mine și-a regăsit bucuria lecturii. Fraza impecabilă, lucrată în filigran, forța și bogăția imaginilor, exotismul lumii care se ivea sub ochii mei, cu împărați, astrologi, djinni, alchimiști în căutarea pietrei filosofale sau aventurieri călătorind peste mări și țări, trezeau simțuri ațipite, invitau la visare cu ochii deschiși, reînviau lumea de basm a copilului uitat undeva în depărtarea anilor.
      O poveste desprinsă parcă din O mie și una de nopți, fermecătoare, profundă și de un pitoresc învolt, răsplătindu-și cu asupra de măsură cititorul.“ Petru Cimpoeșu

      „Dintr-o fascinantă galaxie poetică pe care a construit-o cu migală timp de câteva decenii, Anca Mizumschi ne trimite acum o cometă în proză. Este o carte şlefuită ca un diamant, cu personaje enigmatice şi încântătoare purtând în ele mistere şi drame, doldora de exotisme, dar şi de pasarele afective savant construite. Anca Mizumschi ne îmbarcă în multiple călătorii pe axe istorice şi geografice, între Orient şi Occident, între fabule filosofice şi experienţe onirice… Surprinzătoare, delicioasă prin abundenţa de informaţii şi prin precizia descrierilor, Cei care cumpără stele este un fel de labirint literar scăpând tuturor tentativelor de catalogare şi din care, hipnotizat de arome şi poveşti, nu mai vrei să ieşi.“ Matei Vișniec

      „Musa trimisese până atunci două scrisori. Una în care povestea despre porturi cu nume străine, despre stâncile fără număr ale Mediteranei, naufragii și pirați de care auzise, dar care pe ei îi ocoliseră; cea de a doua, despre fortificațiile Genovei, străzi înguste și dealuri portocalii și noua casă de la Spezia, aflată în construcție.
      Meryem, vrei să știi ce face fiul tău? Meryem, a scris Musa, vrei să-ți citesc? Numele băiatului venea în valuri mari, care se loveau unele de celelalte și ștergeau literele din cuvinte, inima îi bătea din ce în ce mai repede de spaima că va pierde tot ce era scris în capul ei, dar de fiecare dată dădea din cap că nu. În sinele ei, lumea se îngustase și nu mai încăpeau alte amintiri. Îi făcea rău atâta viață.“

      Anca Mizumschi este scriitoare, eseistă, public speaker, realizatoare de emisiuni culturale. Începând cu 1993, anul debutul ei în volum, a publicat: Est (1993), Opera Capitală (1995), Poze cu zimți (2008), Anca lui Noe (2009), Versouri (2010), În moalele cerului (2012) și Țara mea suspendată (2018). Textele Ancăi Mizumschi au intrat în trei antologii de autor – Carte de citire (2012), Madrugada (2013), Metropolitana (2018) – precum și în mai multe antologii în limba română sau internaționale: Strong Romanian – Polish Anthology (1997), 27 Romanian Poets (Stockholm, 2011), Mujer en la aduana – 10 poetas rumanas contemporáneas (Madrid, 2022). Articolele și poeziile sale au fost publicate în reviste de cultură din țară, iar poeziile ei au fost traduse în spaniolă, suedeză, germană, italiană, franceză, maghiară, cehă, albaneză și chineză. Autoarea a primit mai multe premii literare în România. Eseurile și conferințele ei includ teme precum: identitate și exil, trauma colectivă și transgenerațională.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.