Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei sau Scoala Libertinajului

Filosof pentru a denunţa puterile statului, aristocrat pentru a stigmatiza limitările libertăţilor sale de privilegiat, Sade a trăit prin trup şi a glorificat prin operă sfâşierile epocii. Inaugurează în literatură o eră a ne-încrederii în orice putere sau discurs. Iar recunoaşterea radicalităţii acestei tentative despre care este greu să afirmi câtă conştiinţă de sine are înseamnă să redai literaturii un scriitor prea puţin comun şi să restitui un moment critic al istoriei noastre culturale. Fără banalizare sau provocare, Sade îşi are locul în Biblioteca Pleiadei.
[…]
Sade a practicat aproape toate genurile literare pe care epoca i le pune la dispoziţie, de la formele în versuri: poem, piesă de teatru versificată, la formele în proză: dialogul filosofic, povestirea, nuvela, romanul. Acest ultim gen care se impune în timpul secolului al XVIII-lea îi oferă cel mai suplu cadru, fie că este vorba despre o naraţiune cu povestiri încastrate, ca Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei, despre un roman epistolar, ca Justine sau Histoire de Juliette. Dar, oricare ar fi forma adoptată, pentru romancier esenţialul pare să fie menţinerea unui decalaj între nivelurile de discurs sau moduri de expresie. Maniile Celor o sută douăzeci de zile sunt descrise potrivit regulilor retoricii clasice: povestitoarele urcă la tribună pentru a istorisi, urmând normele elocinţei, cele mai rele rătăciri morale
MICHEL DELON