Cercetari arheologice in zona metropolitana a Bucurestiului (judetul Ilfov)
În primul sfert al secolului XX, cu excepţia ruinelor de la Curtea Veche, harta arheologică a Bucureştiului şi a împrejurimilor sale apărea ca o pată albă pe harta României.
La începuturile activităţii de descoperire a urmelor preistorice şi antice de locuire, atenţia specialiştilor a fost atrasă de vestigiile situate pe forme de relief dominante ca înălţime şi deosebite ca formă topografică, cu materiale arheologice bogate şi din mai multe epoci preistorice şi istorice, unde, de altfel, au efectuat săpături şi au stabilit, pe baza comparativă a materialului ceramic, repere de clasificare cronologică a civilizaţiilor: neolitice, bronzului, traco‑daco‑getice, romane şi ale epocii migraţiilor.
În literatura de specialitate există menţiuni conform cărora, pe teritoriul Bucureştilor şi al împrejurimilor acestuia, cercetările arheologice de suprafaţă au fost începute, după anul 1920, sub îndrumarea şi cu participarea directă a lui Vasile Pârvan, ajutat de Ion Andrieşescu.
La iniţiativa lui Vasile Pârvan, Radu Vulpe, unul dintre tinerii săi studenţi, a făcut, în anul 1923, cercetări de suprafaţă pe malurile Dâmboviţei, descoperind aşezarea de la Glina, unde, în anii 1926–1927, Ion Nestor a efectuat săpături arheologice în extremitatea lui nordică, numită Tell‑ul Glina, ocazie cu care a făcut importante observaţii stratigrafice privind succesiunea în timp a culturilor neolitice Boian şi Gumelniţa şi a descoperit o nouă cultură din epoca bronzului timpuriu, denumită cultura Glina.