Vezi mai multeA treia parte din seria OUTLANDER.
Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER
O poveste fără rival. Personaje de neuitat. Detalii istorice savuroase.
În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a intors în vremea ei, purtând în pântece un copil și convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totusi, în amintirile ei n-a fost niciodată mai viu.
Când, după ani de suferință, Claire descoperă că Jamie trăiește, trebuie să ia cea mai dificilă alegere: să rămână în prezent, împreună cu fiica ei, ori să se întoarcă la bărbatul iubit, în veacul lui.
Scoția e măcinată de comploturi, patimile și pericolele nu mai contenesc, intrigile se tin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce lui Claire iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.
„A treia parte din seria OUTLANDER este palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie trecutul și prezentul, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii.“
Locus
„Primul meu gând coerent a fost: «Plouă. Înseamnă că am ajuns în Scoția.» Următorul meu gând a fost că nu vedeam nicio schimbare față de imaginile aleatorii care mi se învălmășeau în minte, ciocnindu-se unele de altele și declanșând mici explozii sinaptice lipsite de relevanță. Cu o oarecare dificultate, am deschis ochii. Pleoapele îmi erau lipite și îmi simțeam fața rece și umflată ca a unui cadavru scufundat în apă. M-am cutremurat la un asemenea gând, iar mișcarea firavă m-a făcut să devin conștientă de țesătura umedă de pe mine. Sigur ploua – un ropot constant de ploaie, care acoperea landa înverzită cu o negură slabă de picături. M-am ridicat în picioare, simțindu-mă ca un hipopotam care iese dintr-o mlaștină, și imediat am căzut pe spate. Am clipit și am închis ochii, ca să-i feresc de aversă. Încet-încet, mi-am dat seama cine eram și unde mă aflam. Bree. Chipul ei mi-a revenit brusc în memorie, cu o tresărire care m-a făcut să icnesc de parc-aș fi primit o lovitură puternică în stomac. Eram năpădită de imagini fragmentare de pierdere și de separare, un ecou difuz al haosului din timpul trecerii printre pietre.“