În vremuri de demult, când zmeii și balaurii mai bântuiau pământul, astronomia și astrologia erau încă surori dulci. Prima se ocupa cu nomenclatura obiectelor cerești, iar cea de-a doua cu semnificația lor lumească. Căci pentru strămoșii noștri, stelele și constelațiile reprezentau mult mai mult decât niște markere temporale pentru activități de subzistență precum semănatul, recolta și vânătoarea; ele erau însăși pecetea continuității, ciclicității și nemuririi creației. Înainte de orice, oamenii de demult scrutau bolta cerească în căutare de sensuri. La urma urmei, legătura dintre astre și spiritualitate nu ar trebui să ne surprindă. Biblia abundă în simboluri astrologice, deși ar condamna, chipurile, tocmai asemenea practici. Căci e remarcabil cum evoluția lui Iisus oglindește în fapt traseul anual al Soarelui pe bolta cerească, cum Soarele se naște și moare anual, pierzându-și treptat puterea „în grâne, în vin și în oameni”. Iar scara din visul biblic al lui Iacov din Facerea, cu un capăt sprijinit de Pământ și cu celălalt atingând cerul, are menirea de a înălța îngerii tocmai până la extremitatea sistemului Solar, spre cel mai îndepărtat înveliș al sferelor cerești, stăpânit aievea de ursuzul Saturn. Dincolo de el se întinde numai lăcașul stelelor fixe, de-a pururi neschimbătoare, împărăția lui Dumnezeu…
Cercul de stele este o culegere de mini-eseuri despre astronomie, astrologie și astro-teologie. Toate cele 32 de scrieri reunite în volum sunt prefațate de un citat relevant subiectului discutat. Unele eseuri sunt simple istorioare, anecdote sau curiozități astronomice: ce taină ascund fazele Lunii? există stele verzi? când apune Soarele cel mai devreme? Altele, mai cu tâlc, deschid calea spre teme mai complexe și controversate, precum viața după moarte.